Stockholm – Helsinki – Tallinn
Croaziera de Revelion Stockholm – Helsinki
PROGRAMUL EXCURSIEI
29 Decembrie | BUCURESTI – STOCKHOLM
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 03:30, check-in si imbarcare pe zborul companiei AUSTRIAN OS788 cu destinatia Viena. Decolare la ora 06:40 si sosire in Viena la ora 07:20. Decolare din Viena cu zborul OS313 la ora 12:20 si sosire la Stockholm la ora 14:35. Imbarcare in autocar si transfer la hotel. Cazare hotel Quality Hotel Globe sau similar Stockholm.
30 Decembrie | STOCKHOLM – TUR DE ORAS
Mic dejun. Intalnire cu ghidul local. Tur de oras Stockholm si vizita la Muzeul Vasa cu autocar si ghid local. Vom incepe cu orasul vechi sau “Gamla Stan” cu strazile sale inguste, pavate cu piatra, unde veti avea posibilitatea unui tur pietonal. De asemenea, vom putea admira cateva dintre cladirile cele mai frumoase ale orasului: cladirea Parlamentului, Teatrul Regal, Catedrala, Primaria, Palatul Regal, numeroase canale si cateva din cele peste 200.000 de ambarcatiuni care sunt in Stockholm. Ne indreptam apoi catre Muzeul Vasa. Vasa este singura nava din secolul a XVII-lea care mai exista si astazi. S-a vrut a fi cea mai de temut nava de razboi construita in anul 1628, insa s-a scufundat dupa doar 15 minute dupa ce a parasit portul, fiind descoperita si recuperata de pe fundul marii in anul 1956. Pastrand peste 95% din componentele sale originale si ornamentata cu sute de sculpturi, Vasa este o comoară artistica unica si una dintre cele mai remarcabile atractii turistice din lume. Nava este expusa intr-un muzeu construit special în Stockholm, care mai gazduieste inca noua expozitii cu tematica inrudita, magazin, restaurant, sala de cinema unde poate fi vizionat un film cu istoria navei de razboi Vasa. Intoarcere la hotel. Dupa-amiaza, timp liberla dispozitie. Cazare hotel Quality Hotel Globe sau similar Stockholm.
31 Decembrie | STOCKHOLM–PALATUL DROTTNINGHOLM-CROAZIERA STOCKHOLM-HELSINKI
Mic dejun. Dimineata de intalnim cu ghidul local pentru a face o vizita la Palatul Drottningholm. Acesta este unul dintre emblemele istoriei suedeze, fiind si parte a Parimoniului Unesco. Ne vom plimba prin magnificele saloane de sec XVII si XVIII incercand sa aflam mai multe despre Regii si Reginele care au trait aici de-a lungul secolelor. Palatul a fost construit in sec. XVII de catre Regina Hedvig Eleonora si a supravietuit ca unul dintre cele mai bine conservate palate din Suedia, fiind si astazi folosit ca si resedinta de catre familia regala. Transfer la terminalul de ferry si imbarcare pe nava companiei Tallink Silja cu destinatia Helsinki. La ora 16:45 plecare in croaziera, cazare in cabine interioare de 2 locuri. De la ora 16:45 si pana la ora 20:00 timp liber la dispozitie pentru cumparaturi la magazinele duty-free, sau vizita la centrul spa de la bordul navei. La ora 20:00 Cina festiva de revelion la bordul navei si petrecere pana tarziu dupa miezul noptii. LA MULTI ANI 2024! Cazare in cabine interioare de 2 locuri.
01 Ianuarie | HELSINKI
Mic dejun bufet la bordul navei. La ora 10:30 debarcare in Helsinki, intalnire cu ghidul local si transfer in oras. Helsinki este capitala Finlandei si una din cele mai nordice din lume, un punct de intalnire al Europei de Est si de Vest, lucru care se reflecta in imaginea sa cosmopolita si in populația multilingva. Helsinki este sinonim cu functionalitatea si calitatea vietii de zi cu zi, fiind un oras al contrastelor: calm dar si animat, urban dar si deschis vanturilor marii, cu arhitectura clasica dar si contemporana. Pornim intr-un tur de oras cu ghid local din care nu vor lipsi: Piata Senatului - cu cladirile neoclasice si Catedrala Luterana, Catedrala Ortodoxa Uspenski, Gara Centrala, “Eduskuntatalo” – Parlamentul Finlandei, Palatul Finlandia, Opera Nationala, Stadionul Olimpic - gazda a JO de vara din 1952, Monumentul abstract dedicat compozitorului Sibelius sau “Temppeliaukio” - Biserica din Stanca cu arhitectura sa unica (bilet de intrare: ~5 euro). Timp liber la dispozitie in Helsinki. Plimbarile prin oras, cele peste 400 de parcuri sau barurile in aer liber („terrassit” cum le numesc localnicii) sunt tot atatea optiuni pentru o dupa-amiaza in acest minunat oras. Cazare la hotel Scandic Grand Marina sau similar Helsinki.
02 Ianuarie | HELSINKI - TALLINN
Mic dejun. Astazi vom face o Croaziera pe Marea Baltica traversand Golful Finic de la Helsinki la Tallinn. Dupa plecarea din Helsinki vom admira de pe ferry-boat Fortareata maritima Suomenlinna sau “Sveaborg” (in suedeza) situata pe sase insule din cele 330 ale arhipelagului Helsinki si vom naviga spre Estonia - tara cu 1,33 mil. locuitori si 45.200 kmp, cunoscuta si ca E-stonia, cea mai digitalizata societate din lume. Vom debarca in Tallinn, capitala Estoniei si unul dintre orasele medievale cele mai bine conservate din nordul Europei; orasul ce a fost fondat in sec. al-XII-lea, a facut parte din Liga Hanseatica, s-a numit pana in 1918 “Reval” si a fost sub stapanirea Danemarcei, Suediei, Germaniei, Rusiei si ulterior URSS. Toate au lasat amprenta asupra arhitecturii orasului care este pitoreasca si super colorata, cu strazi desprinse parca din basmele copilariei. Pornim intr-un tur de oras pietonal cu ghid local in Vanalinn, orasul vechi din Tallinn: Dealul Toompea - sediul administratiei locale inca din vremuri imemoriale, Turnurile Pikk Herman si Kiek in de Kök, Catedrala Aleksander Nevsky – cu ale sale cupole in forma de bulb, cladirea Parlamentului Estoniei, Biserica Domului, Orasul de jos - cu stradutele pietruite si casele medievale ale negustorilor hanseatici, cladirea Marii Bresle, “Cele trei surori”, Biserica Sf. Olav, Raeapteek - cea mai veche farmacie din Europa (de la 1422), Primaria si Piata Orasului Vechi. Cazare la hotel Park Inn by Radisson Meriton Conference & Spa sau similar Tallin.
03 Ianuarie | TALLINN
Mic dejun. Timp liber la dispozitie in Tallinn sau, optional, va propunem o excursie optionala. O vizita la Palatul Kadriorg, astazi muzeu de arta cu cea mai mare colectie de arta vest europeana si ruseasca din Estonia. Palatul este unul dintre cele mai rafinate exemple de arhitectura baroca atat in Estonia, cat si in nordul Europei fiind considerat intotdeauna bijuteria coroanei din Tallinn, un mic Versailles, pe malurile Golfului Finic, cum a dorit tarul rus Petru cel Mare, care l-a construit ca resedinta de vara si l-a numit Kadriorg (Valea Caterinei) in onoarea sotiei sale Caterina I. De aici turul continua cu o degustare de bere si branzeturi pentru a face un pic cunostinta si cu “gusturile” localnicilor. Retur la hotel si timp liber la dispozitie. Cazare la hotel Park Inn by Radisson Meriton Conference & Spa sau similar Tallin.
04 Ianuarie | TALLINN - HELSINKI
Mic dejun. Azi ne imbarcam din nou pe ferry pentru a reveni in capitala Finlandei. Helsinki ne asteapta sa o mai descoperim. Avem toata ziua la dispozitie pentru a vizita muzee, parcuri sau a incerca gastronomia locala...fiecare e liber sa petreaca ziua dupa bunul plac. Cazare la hotel Scandic Grand Marina sau similar Helsinki.
05 Ianuarie | HELSINKI - BUCURESTI
Mic dejun. Eliberarea camerelor si timp liber la dispozitie pana la transferul la aeroport pentru imbarcare pe zborul companiei Lufthansa LH849 cu destinatia Frankfurt. Decolare la ora 14:00 si aterizare la Frankfurt la ora 15:50. La ora 20:30 imbarcare pe zborul LH1422 cu destinatia Bucuresti. Aterizare pe aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 23:55. Sfarsitul pachetului de servicii.
Servicii incluse:
• Bilet de avion Bucuresti – Stockholm, via Viena, compania Austrian
• Bilet de avion Helsinki – Bucuresti, via Frankfurt, compania Lufthansa
(1 bagaj de mana si 1 bagaj de cala inclus)
• Taxele de aeroport si combustibil (pot suferi modificari pana la emiterea biletelor de avion)
• 7 nopti cazare cu mic dejun astfel:
o 2 nopti cazare cu mic dejun hotel Quality Hotel Globe sau similar Stockholm
o 1 noapte cazare cu mic dejun in cabina interioara pe vas Stockholm – Helsinki
o 1 noapte cazare cu mic dejun hotel Scandic Grand Marina sau similar Helsinki
o 2 nopti cazare cu mic dejun hotel Park Inn by Radisson Meriton Conference&Spa sau similar Tallin
o 1 noapte cazare cu mic dejun hotel Scandic Grand Marina sau similar Helsinki
• Croaziera de revelion Stockholm – Helsinki
• Cina festiva de Revelion si petrecere la bordul Navei
• Tur de oras Stockholm cu autocar si ghid local
• Vizita cu ghid local si bilet de intrare inclus la Muzeul Vasa
• Vizita cu ghid local la Palatul Drottningholm
• Tur de oras Helsinki cu autocar si ghid local
• Tur de oras Tallinn cu autocar si ghid local
• Transferuri aeroport – hotel – aeroport
• Insotitor de grup
Servicii neincluse:
• asigurarea medicala, asigurarea storno (se emite in aceeasi zi cu contractul), intrarile la obiectivele turistice (altele decat cele mentionate la servicii incluse), excursiile optionale
• Supliment demipensiune – 190 euro/persoana (6 cine) – se achita din tara, la inscriere
Excursii optionale (tarife valabile pentru un grup de minim 15 platitori):
• Palatul Kadriorg si degustare de bere & branzeturi: 85 Euro/persoana
Include: transport cu autocar local, ghid local, bilet de intrare Kadriorg, degustare de bere si branzeturi
Transferuri la aeroportul Otopeni/Piata Victoriei din urmatoarele orase:
• Constanta (50 euro/pers.), Medgidia (45 euro/pers.), Cernavoda (45 euro/pers.), Fetesti (45 euro/pers.), Slobozia (45 euro/pers.)
• Brasov (36 euro/pers.), Predeal (32 euro/pers.), Sinaia (30 euro/pers.), Campina (25 euro/pers.), Ploiesti (20 euro/pers.)
• Pitesti (28 euro/pers.)
INFORMATII UTILE REFERITOARE LA TRANSFERUL DIN PROVINCIE
Transferul se rezerva odata cu pachetul turistic DOAR la cererea expresa a turistului! Ulterior acesta nu mai poate fi confirmat decat in limita locurilor disponibile si cu minim 21 de zile inainte de plecare.
Tarifele mentionate mai dus sunt pe persoana, valabile pentru ambele sensuri (dus-intors).
• TRANSFERUL DIN PROVINCIE la punctele de imbarcare sau la aeroport este oferit de touroperator cu ajutorul partenerilor sau cu masini proprii. Daca pasagerul renunta la transferul de DUS, transferul de retur se anuleaza automat. Acesta va putea fi asigurat doar la cerere si doar daca vor mai fi locuri disponibile la acel moment in mijlocul de transport.
• Prezentarea la transfer se face cu minim 15 minute inainte de ora de plecare comunicata.
• Pasagerii care beneficiaza de TRANSFER au obligatia de a comunica agentiei revanzatoare sau Tour Operator-ului un numar de telefon mobil la care sa poata fi contactati de soferi in cazul unor modificari neprevazute care pot aparea in ziua transferului. Tour Operatorul nu-si asuma raspunderea pentru eventuale neprezentari la transfer ale pasagerilor, care au drept consecinta pierderea avionului. In acest caz, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de pasager.
• Transferurile sunt asigurate de Tour Operator cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri SAU cu mijloace auto din flota proprie (autoturisme pentru 1-4 pasageri, microbuze de 6, 8 respectiv 15 locuri, midiautocar de 26 de locuri). Pasagerii vor fi anuntati cu 2-3 zile inainte de plecare care sunt detaliile finale legate de transfer (loc de preluare, ora, mijloc de transport).
• La returul din excursie turistii care beneficiaza de transfer vor primi cu 1-2 zile inainte de retur, pe numarul de telefon transmis la rezervare, voucher-ul de transfer (in cazul in care acesta se realizeaza cu ajutorul companiilor de transport partenere; in caz contrar, pasagerii vor fi asteptati la aeroport de catre soferii nostri, cu placuta cu Interra).
• Daca Tour Operatorul are de asigurat in aceeasi zi transferuri pe aceeasi ruta si din aceleasi orase pentru 2 sau mai multe excursii cu plecare sau sosire in aceeasi zi, se va organiza un singur transfer cumulat pentru toti pasagerii din excursiile respective. In acest caz, pot aparea timpi de asteptare de 1 pana la 3 ore. In acest caz, pasagerii vor fi anuntati si trebuie sa confirme daca doresc sa beneficieze de transferul cumulat sau nu.
• Tour Operatorul nu isi asuma raspunderea in situatia putin probabila a aparitiei unor evenimente neprevazute (blocarea traficului rutier, inzapezirea drumurilor, inundatii, accidente rutiere, etc) care pot duce la intarzierea transferului si pierderea zborului.
• Turistii au obligatia de a mentine curatenia in mijlocul de transport pe tot parcursul transferului. In mijlocul de transport nu este permis fumatul, consumul de bauturi alcoolice si produse alimentare.
• Transferurile din provincie se asigura in conformitate cu reglementarile legale in vigoare cu privire la transportul de persoane si cu respectarea timpilor de condus ai soferilor. Din acest considerent, soferii vor face pauzele de odihna impuse de lege in vederea asigurarii unui transport in conditii de siguranta.
DOCUMENTE DE CALATORIE
• Va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, CARTEA DE IDENTITATE SAU PASAPORTUL, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta.
• Cetatenii romani pot calatori in statele membre ale Uniunii Europene, Spatiului Schengen si Spatiului Economic European cu cartea de identitate sau pasaportul in curs de valabilitate. Pentru a verifica lista statelor care permit intrarea pe baza cartii de identitate, lista statelor membre U.E., Schengen si Spatiul Economic Eurpoean, va rugam sa consultati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
• Accesul cu cartea de identitate mai este permis in urmatoarele state: Macedonia (90 zile), Muntenegru(30 zile), Serbia (90
zile), Norvegia (daca cartea de identitate romaneasca valabila este emisa dupa anul 2009, in care este specificata cetatenia romana. Cartile de identitate romanesti emise inainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de calatorie in Norvegia)
• Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene si pentru acele state pentru care cetatenii romani nu au nevoie de viza de intrare, accesul se face pe baza pasaportului valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesara viza de intrare accesati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
• Pentru tarile in care cetatenii romani au nevoie de viza de intrare, este necesar pasaportul valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Anumite state nu permit accesul ca pasaport temporar sau nu aplica vize pe pasaport temporare, de aceea va rugam sa consultati serviciul consular al tarii in care intentionati sa faceti deplasarea sau solicitati acest lucru agentului dvs. de turism.
• In cazul persoanelor casatorite recent, nu se accepta Cartea de Identitate anulata (perforata) de autoritati in vederea emiterii unei noi carti de identitate.
• Copiii care nu au carte de identitate, vor trebui inscrisi pe pasaportul unuia dintre parinti. In acest caz, parintii care au copiii trecuti in pasaportul lor, vor calatori obligatoriu cu Pasaportul.
• Agentia organizatoare (Tour Operatorul) nu are nici o raspundere in situatia in care autoritatile de frontiera nu permit accesul turistului pe teritoriul statului respectiv. De asemenea, nu are nici o responsabilitate daca turistului nu i se permite parasirea teritoriului unei tari de catre autoritatile de frontiera din statul respectiv. In aceste cazuri, turistului nu i se mai restituie contravalorea excursiei.
CAZARE SI PROGRAMUL EXCURSIEI
• Clasificarea hotelurilor din program este in conformitate cu standardele existente in tara respectiva si poate sa nu coincida cu normele de clasificare din Romania.
• Hotelurile nominalizate in program pot suferi modificari pana la data plecarii, in functie de conditiile specifice care pot aparea intre momentul publicarii programului si data plecarii. Daca aceste schimbari sunt impuse de furnizorul local, intotdeauna se vor oferi hoteluri similare ca locatie/confort.
• Majoritatea hotelurilor nu detin camere triple. In unele hoteluri se pot confirma la cerere camere duble cu pat suplimentar, in functie de disponibilitate. Patul suplimentar pote fi un pat pliant, un fotoliu pat, o canapea extensibila, etc.
• Distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de reprezentantul agentiei. Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif, etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor.
• Situatia de partaj in camera dubla este atunci cand o persoana doreste sa participe la o excursie singura, dar nu in camera single, ci cu alta persoana, necunoscuta, de acelasi sex, intr-o camera dubla pentru doua persoane. In aceasta situatie persoana in cauza solicita Tour Operatorului o rezervare partaj in camera dubla, sub rezerva ca Tour Operatorul va gasi, in timp util, a doua persoana dispusa sa participe la excursie partaj in camera dubla. Daca nu se va gasi a doua persoana, prima persoana se poate retrage, sau va achita suplimentul de camera single pentru a putea participa la excursie. Tour Operatorul nu este raspunzator de achitarea suplimentului de camera single.
• Insotitorul de grup poate efectua modificari programului (schimbari de ore, modificarea ordinii desfasurarii acestuia), fara a afecta insa structura serviciilor efectuandu-l astfel in totalitate.
INFORMATII UTILE REFERITOARE LA ZBORUL CU AVIONUL:
• Compania/companiile aeriene care opereaza zborurile din pachetul de servicii pot aduce diferite modificari zborurilor contractate, in functie de conditiile obiective din perioada de operare, pana la momentul plecarii pentru zborul/zborurile de dus sau dupa momentul plecarii pentru zborul/zborurile de intors. Agentia organizatoare va informa pasagerii directi respectiv agentiile revanzatoare asupra eventualelor modificari survenite independent de vointa sa si nu va fi raspunzatoare de eventualele inconveniente aparute.
• Alocarea locurilor in avion se face de catre ghiseul de check-in din aeroport in functie de ordinea sosirii pasagerilor. Pentru destinatiile europene, de regula, limita de bagaje de cala este de 20 kilograme si 06 kilograme pentru bagajul de mana, dimensiuni: 55cm x 40cm x 20cm. Depasirile de limita de KG se achita separat pe aeroport. Mai multe informatii gasiti pe site-ul companiei aeriene sau in agentia de turism.
• Femeile care sunt insarcinate in peste 6 luni, au nevoie de un certificat medical cu acordul medicului de a calatori cu avionul. Compania de zbor si echipajul de bord isi rezerva insa dreptul de a decide daca permit sau nu imbarcarea persoanelor cu sarcina avansata (ultimele 2-3 luni).
• Pasagerii care sufera de boli contagioase nu pot calatori cu avionul. Personalul aeroportuar si de bord isi rezerva dreptul de nu permite imbarcarea respectiv de a dispune debarcarea persoanelor in cauza.
• Dupa aterizarea pe aeroportul de destinatie, pasagerii se vor prezenta mai intai la ghiseul Control pasapoarte, dupa care isi vor recupera bagajele din locul special amenajat. Daca atunci cand ajungeti la destinatie observati ca aveti probleme in gasirea bagajului depus la biroul de check-in la imbarcare, va rugam nu parasiti aeroportul, ci depuneti o sesizare la biroul de reclamatii existent la terminal.
TURIST: Am luat la cunostinta si sunt de acord cu programul turistic si cu cele mentionate mai sus:___________________
Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.
Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!